De ce numele: „Conacul Poeților” ?
Numele Conacul Poeților nu este un exercițiu de imagine și nici o temă aleasă ulterior construcției. El vine dintr-o realitate locală precisă, documentată, dar și trăită și transmisă în timp în interiorul familiei noastre. Legătura dintre Gura Râului și literatura română începe, simbolic și concret, cu George Coșbuc. În perioada în care era redactor la Tribuna din Sibiu, Coșbuc ajunge la Gura Râului și asistă aici la o nuntă care avea să devină sursa unuia dintre cele mai cunoscute poezii din literatura română: Nunta Zamfirei. Faptul este confirmat de cercetări literare și de tradiția locală, iar identitatea personajelor centrale nu este una pur ficțională. „Boier Săgeată” era primarul satului din acea vreme, iar „Zamfira” era fiica acestuia, Ioana, căsătorită cu un învățător din Sibiel. Aceste informații ne-au fost transmise direct prin familie. Mai mult decât atât, o parte din actualul conac, zona istorică în care se află astăzi camerele Ion Agârbiceanu și Ilarie Chendi, a fost construită chiar de acest primar. Restul clădirii a fost ridicat în anul 2008, într-o continuitate firească, nu ca o ruptură. Astfel, conacul nu este doar un spațiu care evocă literatura, ci unul care a fost, la origine, locuit și modelat de oameni care au devenit, indirect, parte din istoria ei. În timp, Gura Râului a devenit un loc de popas, de refugiu sau de lucru pentru mai mulți scriitori importanți. Ilarie Chendi, Octavian Goga, Ion Agârbiceanu, Lucian Blaga, Mihai Eminescu au ajuns aici fie prin legăturile lor cu Sibiul, fie prin rețelele intelectuale ale vremii, fie ca refugiați temporari în perioade dificile. Am ales numele Conacul Poeților pentru că acest loc nu este decorat cu literatură, ci este traversat de ea. Poezia nu a fost adusă aici ulterior, ca temă, ci s-a întâmplat aici. A fost scrisă, discutată, trăită sau transmisă prin oameni care au trecut prin acest sat și prin această casă. Fiecare cameră poartă numele unui poet nu ca omagiu abstract, ci ca o ancoră într-o poveste reală, legată de Gura Râului și de conac. Pentru noi, Conacul Poeților nu este un concept. Este o continuitate.
George Coșbuc
Legătura dintre George Coșbuc și Gura Râului este una dintre cele mai solide și bine conturate relații dintre un mare poet român și o comunitate rurală din Transilvania. În anii în care activa ca redactor la Tribuna din Sibiu, perioadă pe care el însuși o va numi mai târziu „cea mai rodnică” din viața sa, George Coșbuc ajunge frecvent în Gura-Râului, fiind invitat in casa preotului Manta. În acest context, participă la o nuntă organizată în localitatea Gura Râului, o nuntă de o amploare și fast neobișnuite, care îl impresionează profund. Această experiență directă va duce la desăvârșirea poeziei Nunta Zamfirei, publicată ulterior în revista Convorbiri Literare și considerată una dintre capodoperele poeziei românești. Importanța acestui fapt nu stă doar în inspirație, ci în caracterul profund concret al poemului. Personajele centrale nu sunt creații abstracte. „Boier Săgeată” era primarul localității Gura Râului din acea vreme și cel care construiește partea istorica a conacului, iar „Zamfira” era fiica acestuia, Ioana, care se căsătorea cu un învățător din Sibiel, descris poetic drept „prințul venit din răsărit”. Camera dedicată lui George Coșbuc din cadrul Conacului Poeților nu este, așadar, un simplu omagiu simbolic. Ea marchează un punct de origine. Fără nunta de la Gura Râului, fără oamenii acestui sat și fără contextul local, Nunta Zamfirei nu ar fi existat în forma pe care o cunoaștem astăzi.
Mihai Eminescu
Legătura lui Mihai Eminescu cu Gura Râului nu este una direct documentată, dar este una plauzibilă și contextual solidă, ancorată în traseul său transilvănean din anii tinereții. În perioada 1866–1869, Eminescu se află într-o lungă peregrinare prin Transilvania, trecând prin Cernăuți, Blaj, Sibiu și Rășinari. La Sibiu este găzduit de Niculae Densușianu, iar de aici este îndrumat spre Rășinari cu o scrisoare de recomandare, fiind primit de preotul Ion Bratu, căruia i se cere sprijinul pentru a-l ajuta pe tânărul poet să treacă munții clandestin, în condițiile în care acesta nu avea pașaport. La Rășinari, Eminescu petrece câteva zile în casa preotului, fapt consemnat în amintirile Aureliei Goga, fiica acestuia și viitoarea mamă a lui Octavian Goga. În acest interval, Eminescu este purtat prin împrejurimile Rășinariului, în locuri pitorești ale Mărginimii Sibiului. Având în vedere proximitatea imediată dintre Rășinari și Gura Râului, dar mai ales contextul juridic al epocii, în care trecerea oficială a graniței dintre Imperiul Austro-Ungar și Regatul României se făcea pe Valea Oltului, varianta întoarcerii pe ruta oficială este puțin probabilă. Mult mai plauzibil este scenariul traversării clandestine, pe drumurile de munte folosite de oieri, căi bine cunoscute localnicilor și preotului Ion Bratu. Aceste drumuri străbăteau Mărginimea Sibiului și treceau prin zona Gura Râului, evitând punctele de control. Prin urmare, ipoteza trecerii lui Mihai Eminescu prin Gura Râului nu este una speculativă, ci rezultatul unei logici geografice și istorice coerente. Camera dedicată poetului în cadrul Conacului Poeților trimite la această legătură de drum și de trecere, dar și la întâlnirea cu un peisaj care se regăsește firesc în poezia sa timpurie, apropiată de natură, liniște și visare..
_edited.jpg)
Octavian Goga
Legătura dintre Octavian Goga și Gura Râului este una directă și bine documentată, înscrisă firesc în contextul Mărginimii Sibiului, spațiu în care poetul s-a format și la care a revenit constant. Născut la Rășinari, localitate aflată în imediata vecinătate a Gura Râului, Octavian Goga a crescut într-un mediu intelectual și cultural activ, profund legat de Sibiu și de satele din jur. Familia sa, precum și cercul apropiat de prieteni și mentori, au frecventat aceste locuri, iar Goga ajunge în mod repetat la Gura Râului, unde petrece clipe de neuitat în casa preotului Manta. Aici se întâlnește cu personalități marcante ale epocii, precum George Coșbuc, Ilarie Chendi, Ștefan Octavian Iosif și I.L. Caragiale. Pentru Goga, Gura Râului a fost un spațiu de retragere și reflecție, dar și un loc al dialogului cultural. În acest cadru rural, departe de tensiunile politice și de conflictele publice care aveau să-i marcheze mai târziu viața, se conturează o parte din universul său poetic timpuriu, centrat pe sat, pe identitatea românească și pe suferințele colective ale comunității transilvănene. Camera dedicată lui Octavian Goga în cadrul Conacului Poeților face trimitere la această legătură de proximitate și continuitate. Prezența sa la Gura Râului confirmă faptul că satul nu a fost doar un decor, ci un loc frecventat de una dintre vocile majore ale poeziei românești de la începutul secolului al XX-lea, într-o perioadă în care literatura și angajamentul cultural mergeau mână în mână.
Lucian Blaga
Legătura dintre Lucian Blaga și Gura Râului este una directă, documentată și profund semnificativă, atât biografic, cât și cultural. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, după mutarea Universității din Cluj la Sibiu, Blaga se stabilește pentru o perioadă în Gura Râului, unde este găzduit în casa doctorului Vilț. Ulterior, și în anii de marginalizare din perioada regimului comunist, revine frecvent în localitate, invitat și găzduit de doctorul Manta. De cele mai multe ori, aceste șederi au loc în timpul verii și se întind pe perioade de câteva săptămâni, dedicate scrisului și odihnei. Pentru Blaga, Gura Râului a fost un loc de refugiu. Departe de presiunea mediului universitar, de viața politică și de constrângerile ideologice care aveau să-i marcheze ultimii ani, satul i-a oferit un spațiu de liniște și retragere intelectuală. Aici a scris și a definitivat mai multe texte, iar poezia Bocca del Rio este cea mai cunoscută dintre creațiile legate direct de acest loc. Peisajul Mărginimii Sibiului, cu așezarea sa între munte și sat, se potrivește în mod firesc cu universul filosofic și poetic al lui Lucian Blaga. Ideea de mister, de spațiu originar și de echilibru între om și natură, atât de prezentă în opera sa, găsește aici un cadru concret și recognoscibil. Camera dedicată lui Lucian Blaga în cadrul Conacului Poeților evocă această relație de continuitate și retragere creatoare. Prezența sa la Gura Râului confirmă faptul că satul nu a fost doar un loc de trecere, ci un spațiu real de creație pentru una dintre cele mai profunde conștiințe ale culturii române.
Ilarie Chendi
Legătura dintre Ilarie Chendi și Gura Râului este una direct documentată și ține de rolul său activ în viața culturală transilvăneană de la începutul secolului al XX-lea. Critic literar, istoric al literaturii și publicist de prim plan, Ilarie Chendi a fost una dintre figurile centrale ale mediului intelectual românesc din Transilvania. Deși activitatea sa s-a desfășurat în mare parte la Sibiu, Arad și București, Chendi ajunge frecvent la Gura Râului, unde este găzduit în casa preotului Manta. Aici petrece perioade de timp alături de prieteni și confrați de generație, între care George Coșbuc, Octavian Goga, Ștefan Octavian Iosif și I.L. Caragiale. Pentru Chendi, Gura Râului nu a fost un loc de trecere, ci un spațiu de întâlnire și dialog intelectual. În acest cadru rural, departe de presiunea orașului, se discutau texte, idei literare și direcții culturale, într-o perioadă în care literatura română din Transilvania își căuta identitatea și vocea proprie. Atașat curentului sămănătorist și preocupat constant de destinul literaturii naționale, Chendi a găsit aici un mediu firesc pentru reflecție și schimb de idei. Camera dedicată lui Ilarie Chendi în cadrul Conacului Poeților evocă această dimensiune a locului: nu doar ca spațiu de odihnă, ci ca loc al întâlnirilor culturale. Prezența sa la Gura Râului confirmă faptul că satul a fost, la un moment dat, parte activă a circuitului intelectual al epocii, un punct discret, dar real, pe harta literaturii române.
Ion Agârbiceanu
Legătura dintre Ion Agârbiceanu și Gura Râului este una directă, stabilă și bine documentată, legată de anii în care acesta a activat ca preot și scriitor în sudul Sibiului. Între anii 1910 și 1916, Ion Agârbiceanu este preot paroh în localitatea Orlat, sat aflat în imediata vecinătate a Gura Râului. Această proximitate geografică face ca prezența sa în Gura Râului să fie firească și frecventă, atât în context pastoral, cât și în viața socială și culturală a zonei. În această perioadă, Agârbiceanu este deja un scriitor afirmat, colaborator constant al revistelor literare ale vremii și apropiat al cercului sămănătorist. Pentru Agârbiceanu, lumea satului nu a fost un simplu subiect literar, ci un mediu trăit zilnic. Experiența preoției într-o comunitate rurală din Mărginimea Sibiului se reflectă direct în proza sa, centrată pe viața oamenilor simpli, pe dilemele morale și pe relația dintre credință, suferință și demnitate. Contextul social și uman al satelor din jurul Sibiului, inclusiv Gura Râului, oferă fundalul realist al multor texte din această etapă a creației sale. Camera dedicată lui Ion Agârbiceanu în cadrul Conacului Poeților trimite la această legătură de apropiere și continuitate. Prezența sa în zonă confirmă faptul că Gura Râului a fost parte a unui spațiu viu, în care literatura se hrănea direct din experiența pastorală și din realitățile comunității, nu dintr-o perspectivă distantă sau idealizată.
